Oțelul inoxidabil, așa cum este definit în GB/T20878-2007, este un oțel caracterizat prin oțel inoxidabil și rezistență la coroziune, cu conținut de crom de cel puțin 10,5% și conținut de carbon de cel mult 1,2% . Oțelul inoxidabil este abrevierea de la oțel inoxidabil și rezistent la acizi. Oțelul care este rezistent la medii corozive slabe, cum ar fi aerul, aburul și apa sau care are proprietăți inoxidabile se numește oțel inoxidabil; Oțelul care este rezistent la coroziune chimică (acid, alcali, sare și alte gravuri chimice) se numește oțel rezistent la acid.
Datorită diferenței de compoziție chimică, rezistența lor la coroziune este diferită. Oțelul inoxidabil obișnuit nu este în general rezistent la coroziune chimică, în timp ce oțelul rezistent la acizi este în general inoxidabil. Termenul „oțel inoxidabil” nu se referă doar la un singur tip de oțel inoxidabil, ci se referă și la peste 100 de tipuri de oțel inoxidabil industrial. Fiecare tip de oțel inoxidabil dezvoltat are performanțe bune în domeniul său de aplicare specific. Cheia succesului este să înțelegeți mai întâi scopul și apoi să determinați gradul corect de oțel. De obicei, există doar șase tipuri de oțel legate de domeniul de aplicare al construcțiilor de clădiri. Toate conțin 17~22% crom, iar oțelurile mai bune conțin și nichel. Adăugarea de molibden poate îmbunătăți în continuare coroziunea atmosferică, în special rezistența la coroziune la atmosfera care conține clorură.
În general, duritatea oțelului inoxidabil este mai mare decât cea a aliajului de aluminiu, iar costul oțelului inoxidabil este mai mare decât cel al aliajului de aluminiu.
